duminică, 11 martie 2012

Tur.x3m - Padiş, Apuseni

Poiana Glăvoi fără gunoi, nexusul traseelor Padişului
Dumnezeule mare, mi-e şi frică să vorbesc de Padiş! E locul acela atât de unic, de basm, de genul "nu ştiu ce am făcut de am meritat să văd o asemenea minunăţie", aflat lângă noi atât de aproape, încât nici nu contează unde te afli pe mapamond. Îţi iei sacoşa în spate şi ai plecat. Nu contează nici cât stai acolo, o zi, o oră, o viaţă, şi locul acela tot va avea menirea să-ţi suprime gândul în uimire. Zici că toate fenomenele carstice din lume s-au adunat acolo, pe crestele munţilor Apuseni, stând la pândă să sperie drumeţii cu unicitatea şi frumuseţea lor aleasă.

Vedere de la balcon la Cetăţile Ponorului
 În fiecare dimineaţă când te trezeşti în Padiş, vine soarele la uşa cortului şi te pupă pe frunte, păsărelele muntoase îţi dau bună dimineaţa fiecare pe limba lor, iar câinii ciobăneşti şi iubitori de drumeţi aleargă cu legături de usturoi şi pitoaie între colţi şi ţi le aşează în ceaun, apoi aleargă după lemne în pădure, îţi fac focul, aduc apă limpede de izvor între fălcile lor guduroase şi te întreabă lătrând dacă vrei cafeaua cu lapte sau fără. Dacă da, imediat aleargă la stână şi-ţi aduc o oaie. Dacă oaia se opune, îţi aduc o tocană de oaie.

Sub roua dimineţii, aţă la cafea prin poiana Glăvoi
Şi doar pentru o bucăţică de ciocolată, o coajă de salam săsesc sau o mângâiere după urechea lor dreaptă. Dar mai mult, ei ştiu toate traseele, dar toate. Când ajungi la o răscruce  nehotărâtă de cărări, ce alege între două obiective turistice, ei te întreabă din priviri dacă vrei la Cheile Galbenei, la gheţarul din peştera Focul Viu sau la Cetăţile Ponorului. Tu, ca un nehotărât de neam ce eşti, te uiţi la ceas şi-ţi calculezi zilele şi secundele de relaxare până la terminarea concediului. Nu are rost să le mai calculezi căci ai noroc, toate acele trasee minunate desprinse din idilicul minunilor carstice, înfiinţate de la Dumnezeu încoace, sunt împrăştiate pe o rază de 15 -30 de km.

Cetăţile Ponorului, dolina 1, vedere plonjată din balcon
Nu am să vorbesc despre toate obiectivele turistice, căci nu-mi mai rămân pagini pe blog. Am să vorbesc  doar de câteva. Cum ar fi Cheile Galbenei unde, urmând firul apei de munte, păşeşti pe un traseu ce-ţi va încerca până la ultimul strop anduranţa şi fericirea psihică. Un cablu de oţel prins de-a lungul pereţilor defileului este singurul ajutor ce-l ai pe traseu.  Din loc în loc mai părăseşti pereţii cheilor, trecând  prin câte-o peşteră mică ca să ajungi iar la traseu, agăţat de cablul şi atârnând deasupra apei. Bine, când te-ai plictisit de agăţat, de transpirat şi alunecat, faci ce fac câinii ciobăneşti ai locului şi o iei direct prin apă, peste stânci şi trunchiuri de copaci şi scoţi limba la agăţaţii de pe pereţii cheilor.
Nişte chei, acolo mai jos în vale
Peştera Focul Viu adăposteşte un gheţar, fiind al treilea ca mărime din ţară. Tavan nu are peştera, aşa că de ajungi la ea în jurul amiezii ai ocazia să asişti la jocul de lumini, mănunchiuri de raze multicolore ce se  răsfrâng  pe suprafaţa gheţii şi se întorc înapoi la soare. Bine, nici gheţarul nu e prea mare căci vara se topeşte până te hotărăşti să ajungi la el. Dar caverna imensei peşteri îţi dă de înţeles ce namilă de gheaţă hibernează întrânsa, începând cu primul fulg al iernii şi terminând cu sfârşitul primăverii. Doar pentru salvamontişti acel loc este de belea, deoarece se mai întâmplă ca vreun drumeţ luat de-un elan pitoresc să alerge cu aparatul foto după bucheţele de raze reflectate, alunecă de-a lungul curcubeului de lumini şi dă cu dosul de pardoseala îngheţată. Şi aşa îşi înmulţeşte numărul de oase din radius şi cubitus sau tibia şi peroneu. Nu contează că pe semnul de la intrare scrie clar, pericol de alunecare.
Raze ţăşnind înapoi la soare din peştera Focul Viu
Cetăţile Ponorului, trei la număr, se înalţă grandioase ca nişte metereze circulare, cu pereţii verticali de 100 de metri, pornind maiestuos din vintrea munţilor şi oprindu-se pe acoperişul norilor.  Ziua şi, mai ales, când  n-a plouat mult, le poţi străbate prin subteran printr-o reţea de peşteri, tuneluri şi avene. Iar un portal imens de aproape 80 de metri ce leagă prima dolină de a doua, aduce cu o uşă prin care probabil au trecut titanii în urcuşul lor spre muntele Olimp ca să doboare zeii.

Prin portaluri ca acesta urcau titanii cu treabă la cer
Deasupra acestor doline te aşteaptă patru balcoane, de unde să priveşti spectacolul sălbatic al naturii. O privelişte ce-ţi va rămâne aproape ca un coşmar frumos în amintire, odată ce te-ai întros acasă la o realitate urbană devenită searbădă, insignifiantă şi lipsită de sens. Acolo sus, simţi că înţelegi, că eşti aproape să descifrezi tainele naturii. Eşti în stare să mizezi adevăruri ascunse şi inerentul sens al vieţii. Eşti un privilegiat al sorţii şi în sfârşit îţi ştii locul în univers. Cel puţin acolo, la cetăţile Ponorului, unde înţelegi  că îţi era predestinat să ajungi şi nici nu se putea altfel. Deci nu mă crezi... Bine. Stai acasă sau du-te şi vezi. Şi coboară de-acolo ca un zeu!

Sălbateca natură în splendoarea ei
P.S. Fotografiile sunt realizate de Lucian Mareş şi urcate pe blog prin bunăvoia lui nesilită de nimeni. Mai multe aici. Doar poza cu portalul de la Cetăţile Ponor îmi aparţine, eu fiind ocupat mai mult să filmez joaca namilelor ciobăneşti şi transhumanţa turmelor de oiţe carpatine, în căutare de potol şi iarbă cu poieni.

Acolo şi oile, mânate cu îndemânare de către cetăţeni autorizaţi, ţineau cu noi şi ademeneau lupii ceia sălbateci cât mai departe de mâncarea noastră din conserve
Update video la "Turx3m - Padis"
Peisaje superbe dar si invataturi minunate zen. Enjoy!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu